Actualitate
Societățile de asigurări, luate cu asalt de gorjeni după cutremur
Gorjenii au luat cu asalt societățile de asigurări din Târgu Jiu, după cutremurele din ultimele două zile. Nu pentru a cere despăgubiri, ci pentru a încheia polițe de asigurare.
Potrivit unui agent de asigurări, numărul de solicitări s-a dublat față de perioada anterioară.
Oamenii spun că se tem. Un nou cutremur le-ar putea afecta locuințele și nu vor să rămână pe drumuri.
Unii gorjeni s-au alertat după primul cutremur major, cel din 13 februarie, care a avut 5,2 grade pe scara Richter, dar panica a crescut după cel din 14 februarie, care a avut 5,7 grade.
Pentru a-și putea asigura locuințele, oamenii trebuie să se prezinte la societatea de asigurări cu actul de proprietate si buletinul proprietarului.
În prezent, prețurile asigurărilor variază în funcție de zonă și rata de daună.
În cazul în care Gorjul va fi declarat zonă seismică de risc ridicat, prețurile pentru asigurări vor crește semnificativ.
La nivel național, mai puțin de 20% din locuințe sunt asigurate.