Politică

ȘOC: Încă un primar PNL Gorj nu se mai regăsește în partid

După plecarea primarilor din Târgu Jiu, Arcani, Novaci, Turcinești și Dragotești din rândul liberalilor către Partidul Social Democrat, un alt ales local din Gorj ar putea trece la aceeași formațiune politică.

Este vorba de primarul din comuna Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, care i-a mărturisit primarului din Turburea, Ion Bârcă, că nu se mai regăsește în rândul liberalilor.

„Am vorbit cu Liviu Cotojman și zicea atunci că nu se regăsește în Partidul Național Liberal. Și el are o supărare pentru că nu l-am văzut la acea recepție, că erau 29 de oameni în sală cu totul. De ce să nu facă pasul? Vine într-un partid care are în conducerea lui oameni de calitate. Ușile partidului sunt deschise și suntem o formațiune a cetățenilor care își dorește să facă treabă pentru oameni”, a declarat primarul din Turburea, Ion Bârcă. 

Mai urmează și alți primari

Conform unor surse, în perioada imediat următoare alți doi primari din cadrul PNL Gorj vor anunța public că vor candida din partea social democraților la viitoarele alegeri, organizația liberalilor fiind practic destructurată în urma acestor plecări.

 

Vizualizări: 2,477

Alte articole din Politică:

Citește și: