Actualitate

Situație revoltătoare! Și cu pensia anulată, și fără salariu

Au rămas și fără pensie după nouă luni în care au fost pensionari, și fără salariu. Trei foști salariați ai Termocentralei Rovinari s-au ales cu deciziile de pensionare anulate după ce au fost reclamați de un coleg de serviciu care a sesizat Casa de Pensii precum că acești oameni, fiind pompieri, nu ar fi beneficiat de condiții speciale. 

 

“Total neadevărat”, spune sindicalistul Crețan. Acesta a mai adăugat un abuz împotriva foștilor salariați: Ei s-au pensionat fix în baza adeverinței eliberate de Complexul Oltenia, în care scrie că au lucrat în condiții deosebite.

Sindicalistul Constantin Crețan i-a ajutat pe cei trei să se îndrepte în instanță împotriva Casei de Pensii și s-a declarat revoltat de situația acestora: “Am avut discuții cu șefii de filială și cabinetul de avocatură. Celor trei energeticieni de la Termocentrala Rovinari le-a fost anulată pensia după nouă luni de pensionare și am rugat să ne pună la dispoziție documentele care au stat la baza acestor anulări de pensii. Culmea, e vorba de o sesizare făcută de unul dintre colegii de la Rovinari precum că pompierii nu se încadrează la condițiile speciale, lucru total neadevărat, pe care a întărit-o acel director infractor Chircă, care spune într-o adresă că cei trei salariați care au ieșit la pensie nu se încadrează în condiții de muncă după ce le-a eliberat adeverințe în baza Legii 197. Deci abuzuri peste abuzuri. Mergem în instanță să se recunoască autenticitatea adeverinței și ei să beneficieze de pensii”.

Unul dintre cei trei oameni a reușit să se reangajeze, dar pe o perioadă determinată. Ceilalți doi stau acasă. Fără pensie și fără salariu. Oamenii au dat Casa de Pensii în judecată numai că procesul lor a fost programat abia în luna octombrie. 

 

„Nu sunt la lucru. Doar unul s-a dus la lucru ca nou angajat pe perioadă determinată. Având în vedere caracterul social, problemele deosebite, faptul că oamenii nu au din ce trăi, nici salariat, nici pensionar, am cerut să se judece mai repede această speță, dar instanța de la Târgu Jiu nu a acceptat judecarea mai devreme și termenul e în octombrie. Până atunci, acești oameni rămân și fără pensie și fără salariu”, a mai punctat Crețan într-un interviu la Radio Infinit.

Vizualizări: 2,044

Alte articole din Actualitate:

Citește și: