Actualitate

Sindicalist: Mișcarea sindicală se va ”cerne” în perioada următoare

În trecut, forța sindicatelor putea muta munții din loc, iar exemple de acest gen sunt nenumărate și nu are rost să pierdem timpul cu enumerarea lor. Evident că și la vremea respectivă liderii făceau jocuri police, însă nu pierdeau din vedere interesul minim pentru angajați!

În momentul de față însă, sindicalismul a ajuns un fel de struțo-cămilă, poziționat în funcție de interese în barca anumitor partide politice sau a administrației, mare parte din liderii reprezentativi uitând de cei pe care ar trebui să-i reprezinte.

Așa se întâmplă și la Complexul Energetic Oltenia, liderii de sindicat fiind preocupați mai mult de războiul dintre ei decât de interesele angajaților de pe urma cărora mănâncă și cozonac, nu doar pâine albă. Cât de credibil este faptul că lucururile s-ar putea schimba în perioada următoare, iar mișcarea sindicală ar urma să fie reorganizată din temelii, rămâne de văzut. Să nu cumva să se reorganizeze din rău în mai rău!

Haideți să vedem totuși, ce susține unul dintre liderii sindicali:  „Mișcarea sindicală o să reziste. Mai mult decât atât, se va cerne, vedeți mai sunt câteva luni și trebuie să negociem noul Contract Colectiv de Muncă și au fost schimbate anumite lucruri. Trebuie să ne adaptăm. Nu mai merge cu, eu sunt guraliv și după mine trebuie să vină toți. Dacă nu ai 35% din numărul de salariați nu ești la masă, chiar dacă ești frumos, vocal și guraliv în piață, nu ai cum să stai la masă!”, a încheiat președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu.

 

Vizualizări: 1,318

Alte articole din Actualitate:

Citește și: