Actualitate
Sindicalist, despre situația de la vârful CE Oltenia: Râsu’-plânsu’!
Liderul Federației Naționale Mine Energie a comentat la Tele 3 selecția de la vârful Complexului Energetic Oltenia. „E ceva de râsu’-plânsu’ și mă abțin”, spune Dumitru Pîrvulescu. El adaugă și că menirea viitorului Directorat nu va fi alta decât să închidă mineritul.
Dumitru Pîrvulescu mai spune că nu e șocat de formula care a fost selectată până acum. Practic trei din cei patru membri câți sunt acum în Directorat mai merg în etapa următoare. Trei norocoși din 35 de candidați.
Nu se știe exact cum s-a făcut selecția și nici ce întrebări au primit candidați. Dacă s-a făcut pe ochi frumoși, pe linie vestimentară, pe bază de carnet politic, pe criteriul cine minte mai bine, cine tace mai frumos de s-a ajuns ca vocea și talentul să îi recomande pe cei trei crai.
“Nu sunt șocat. Aceeași firmă a fost și la selecția Directoratului de la Hidroelectrica. Și acolo, o serie de nume grele nu au fost selectate. Dumnezeu știe ce criterii au cei de la firma respectivă. Am înțeles că se vor face contestații și vom afla mai multe. Dintr-un număr destul de mare de candidați, unii cu CV-uri destul de sănătoase, n-au fost selectați decât cei trei. Culmea, ei sunt din actualul Directorat. Noi facem haz de necaz. Știm ce înseamnă mandatul Directoratului pe patru ani pentru această companie. S-au luat tranșe prin PNRR, avem jaloane care sunt și pe închiderea unor grupuri din CEO. O să urmărească închiderea mineritului. Sunt convins că interviul nu a fost dat pe management. E râsu’-plânsul aici, mă abțin! E râsu-plânsul pentru viitorul nostru”, a spus Dumitru Pîrvulescu.