Eveniment

Și-a ucis iubita de doar 16 ani

Un bărbat de 32 de ani, din comuna Drăgoieşti, Ialomița, a fost reținut pentru omor miercuri noapte, 29 decembrie, fiind suspectat că și-a ucis iubita minoră, în vârstă de 16 ani, după o ceartă.

Conform IPJ Ialomiţa, miercuri, în jurul orei 18:00, poliţiştii din Coşereni au fost sesizaţi, prin apel 112, de un bărbat din comuna Drăgoieşti, cu privire la faptul că prietena sa, în vârstă de 16 ani, este inconştientă.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj medical, care au constatat că cele sesizate se confirmă, iar tânăra a fost găsită decedată.

Persoana bănuită de săvârşirea faptei, concubinul fetei, un bărbat de 32 de ani din comuna Drăgoieşti, a fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri.

Din verificările efectuate a reieşit că între cei doi ar fi izbucnit seara trecută un conflict, nefiind înregistrate alte sesizări anterioare.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ialomiţa.

După administrarea probatoriului, în cursul nopţii de 29 spre 30 decembrie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de joi să fie dispuse măsuri preventive.

 

Vizualizări: 2,240

Alte articole din Eveniment:

Citește și: