Eveniment
Și-a bătut fosta soacră cu o găleată
O femeie de 57 de ani din Târgu Jiu a fost condamnată de magistrații Judecătoriei Târgu Jiu la pedeapsa amenzii penale de 4.725 lei după ce și-a bătut fosta soacră.
Fapta pentru care femeia a fost condamnată a avut loc în august 2020. În timp ce se afla la locuința sa din comuna gorjeană Arcani, aceasta a agresat-o fizic pe fosta soacră, pe care a lovit-o cu palmele peste cap și față, a tras-o de păr și a lovit-o cu o găleată de plastic în spate până s-a spart. În urma agresiunii, bătrâna a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.
La întreaga scenă au asistat mama inculpatei, precum şi nepotul acesteia. Bătrâna le-a spus anchetatorilor că i-a cerut acestuia din urmă să o ajute, să intervină, dar acesta a refuzat, reproșându-i că ,,nu i-a făcut lui acte pentru casă”.
Conform anchetatorilor, bătrâna se afla în locuința fostei nurori pentru a beneficia de îngrijire şi ocrotire. ”La momentul săvârşirii infracţiunii, se afla în locuinţa inculpatei pentru a beneficia de îngrijire şi ocrotire din partea acesteia, or, având în vedere că infracţiunea a fost săvârşită de fosta noră, o persoană apropiată în care partea civilă şi-a plasat încrederea că o va îngriji şi că-i va oferi sprijin odată ce a ajuns în locuinţa sa, apreciază instanţa, în acord cu cele expuse de apărătorul ales al părţii civile, faptul că acesteia din urmă i-a fost cauzată o traumă prin săvârşirea infracţiunii”, se arată în hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu.
Pe lângă amenda penală, femeia va trebui să plătească fostei soacre daune morale în suma de 5.000 lei, dar și 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 374 lei.
Hotărârea pronunțată în data de 30 iunie de magistrații Judecătoriei Târgu Jiu poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.