Anchetă
Și-a amenințat soția cu un cuțit și cu incendierea casei
Un bărbat din comuna gorjeană Padeș a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu suspendare, după ce a încălcat ordinul de protecție prin care trebuia să stea departe de soție și a amenințat-o pe aceasta cu un cuțit, dar și cu incendierea casei.
Fapta pentru care s-a ajuns la condamnarea acestuia s-a petrecut la începutul anului 2022. Între cei doi soți, care periodic merg la muncă în străinătate, există însă neînțelegeri de mai multă vreme. Aceste neînțelegeri au culminat cu izbucnirea unor conflicte în timpul cărora bărbatul a exercitat acte de violenţă asupra soției sale, motiv pentru care aceasta a depus plângeri la poliției. Numai că femeia, în cursul urmăririi penale, şi-a retras de fiecare dată plângerile.
În 29 decembrie 2021, în urma unui conflict între cei doi, în care acesta a amenințat-o pe soția sa, femeia a sesizat organele de poliție printr-o plângere prealabilă prin care solicita efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.
Oamenii legii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o durată de 120 de ore, valabil până în data de 3 ianuarie, prin care s-a dispus ca acesta să părăsească locuinţa. Deși îi fusese adus la cunoștință că nu avea voie să se mai apropie de soția sa, acesta a revenit la locuinţa comună unde a stat până în seara zilei de 4 ianuarie 2022.
Femeia le-a spus polițiștilor că nu a anunțat încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție de către soțul său pentru că acesta ar fi amenințat-o cu moartea. Printr-o sentinţă civilă pronunţată de Judecătoria Motru în 3 ianuarie, magistrații au dispus emiterea unui ordin de protecţie și evacuarea temporară a soțului agresiv din locuinţa comună. A fost obligat să păstreze o distanţă de 50 de metri faţă de soție şi i-a fost interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu aceasta.
După ce organele de poliţie i-au adus la cunoştinţă ordinul de protecţie emis de Judecătoria Motru, acesta nu a ţinut cont de măsurile dispuse de instanţa de judecată şi a revenit în locuinţa comună. Din nou, între cei doi s-a iscat un conflict în urma căruia acesta și-a amenințat soția, spunându-i că o omoară, înarmându-se cu un cuţit, cu care a și amenințat-o.
”De asemenea, în timpul acestui conflict, inculpatul (…) a luat din bucătărie o butelie de la aragaz, pe care a amplasat-o pe holul casei, a dat drumul la gaz şi cu ajutorul unei brichete a ameninţat persoana vătămată, că va incendia casa. De teamă ca inculpatul să nu incendieze locuinţa, persoana vătămată a încercat să-i smulgă din mâini butelia de aragaz şi a început să ţipe, solicitând ajutor”, se arată în hotărârea Judecătoriei Motru.
Țipetele femeii au fost auzite de doi vecini, care au și venit la faţa locului. În momentul în care au ajuns în holul locuinţei, femeia a reuşit să închidă robinetul buteliei. Aceasta a profitat de prezența vecinilor și a plecat din casă, scăpând în acest fel de soțul violent. În urma apelului făcut de tatăl femeii la 112, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, găsindu-l pe acesta în locuința din care fusese evacuat.
A fost reținut pentru 24 de ore, iar începând cu 5 ianuarie până în 4 februarie s-a aflat în arest preventiv.
Pedeapsa stabilită de magistrați a fost pentru nerespectarea ordinelor de protecție, nu și pentru amenințare, pentru că femeia, din nou, și-a retras plângerea. Magistrații i-au pus în vedere bărbatului agresiv că în situația în care nu va avea un comportament adecvat va sta un an în spatele gratiilor.
”Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani, ce constituie termen de încercare, va impune inculpatului obligaţia de a avea o comportare corectă în tot acest timp, iar dacă în această perioadă de timp nu are o bună purtare şi săvârşeşte, în termenul de încercare o altă infracţiune, suspendarea executării pedepsei se va revoca, iar inculpatul va fi ţinut să execute, atât pedeapsa a cărei executare a fost suspendată, cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune”, se mai arată în hotărârea pronunțată în 30 mai de magistrații Judecătoriei Motru.
Pe parcursul termenului de supraveghere, acesta a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile și să urmeze un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională.
Hotărârea Judecătoriei Motru poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.