Social
Șeful ANPC a dispus controale la Rânca
Au început controalele în zona Rânca, din Gorj. Verificările vin în cadrul comandamentului de iarnă și mai mulți comisari de la Protecția Consumatorilor din alte județe vor face controale în restaurante și în unități de cazare.
Deja, în alte județe au fost găsite nereguli și s-au dat amenzi uriașe.
"Începând de astăzi 03.01.2024 pe raza județului Gorj, se vor desfășura acțiuni de control în cadrul Comandamentului de Iarna constituit în baza Ordinului Președintelui ANPC, dl.Horia Miron Constantinescu. In toată aceasta perioadă vă vom informa cu privire la rezultatele acestor activități de control la care participă colegi comisari aparținând mai multor comisariate județene din țară", anunță OPC Gorj.
Și anul trecut, în cadrul comandamentului de iarnă, mai multe hoteluri și restaurante din Gorj au fost închise cu lunile din cauza problemelor pe care le-au descoperit comisarii OPC veniți din alte județe să facă verificări în Gorj.