Actualitate

Șefii CE Oltenia laudă programul de restructurare, dar nu spun ce conține

Complexul Energetic Oltenia nu a prezentat public planul de restructurare, așa cum a fost el aprobat de Comisia Europeană. Președintele Directoratului, Daniel Burlan, a promis public că va da detalii din acest plan. „Planul conține niște elemente confidențiale, care țin de politica financiară a societății, de politica de vânzare a energiei a societății, dar ce interesează opinia publică va fi prezentat. Evoluția capacităților pe perioada derulării programului de restructurare, evoluția personalului, modul în care va fi redus numărul de personal, investițiile care se fac vor fi aduse la cunoștință”, a spus Burlan.

Președintele Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, Alexandru Marcoci, se laudă și el cu aprobarea planului, dar nu spune ce conține.

„Grație unui efort de echipă susținut, CE Oltenia a conceput un Plan de Restructurare și Decarbonare viabil, care a fost aprobat recent de Comisia Europeană. Consiliul de Supraveghere al CEO a fost parte din echipa extinsă care a lucrat în ultimii aproape doi ani la acest proiect uriaș, menit să transforme compania care este în continuare unul dintre pilonii Sistemului Energetic Național. Îi asigur pe colegii din Directorat, pe angajații companiei și pe toți partenerii de sprijin total în perioada care urmează și care va transforma CE Oltenia și va alinia întreaga activitate politicilor de mediu ale UE. La capătul procesului de restructurare și decarbonare, CE Oltenia va rămâne un jucător major în sectorul energetic național”, a spus Alexandru Marcoci, președintele Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia.

Comisia Europeană a aprobat, pe 26 ianuarie 2022, ajutorul de restructurare de până la 2,66 miliarde de euro (13,15 miliarde lei).

În mare, știm că societatea va rămâne cu trei grupuri pe cărbune și trei - patru mii de salariați, din peste 11 mii câți mai are acum. La înființare, în 2012, societatea avea un număr dublu de angajați față de numărul actual.

Vizualizări: 3,862

Alte articole din Actualitate:

Citește și: