Social
Secție din Spitalul Județean, modernizată
Modernizarea Secției de Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu se apropie de final. În paralel, anunță președintele Consiliului Județean, lucrările pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii din strada Progresului sunt în grafic.
Printre lucrările care se desfășoară, fațada unității medicale va fi izolată termic, va fi înlocuită tâmplăria, grupurile sanitare vor fi reabilitate.
Proiectul prevede, de asemenea, montarea unui sistem de umbrire pentru sezonul cald, înlocuirea parazăpezilor, montarea unor uși de acces antifoc, reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare.
În plus, vor fi înlocuite cazanele pentru pentru prepararea agentului termic și montate panouri fotovoltaice și solare.
Banii pentru această investiție provin din PNRR. Finanțarea este de peste 27 de milioane de lei și lucrările ar trebui să fie gata anul viitor.