Politică

Se renumără voturile. USR Gorj anunță protest!

Șoc! Curtea Constituțională a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor din primul tur. La Gorj, USR anunță protest. "Am decis sa iesim in strada in urma decizie de renumarare a voturilor dupa ce nu a existat nicio contestatie din partea niciunuia dintre membrii partidelor politice in sectiile de vot", a anunțat deputatul Radu Miruță.

 

Manifestul e anunțat la ora 16, pe bulevardul pietonal din Târgu Jiu. 

 

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024

 

„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curţii Constituţionale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheş (Dosar nr.3671F/2024), şi având în vedere art.146 lit.f) din Constituţie, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi art.37 şi 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, a dispus:

1. Reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024.

2. Înaintarea rezultatelor reverificării şi renumărării Curţii Constituţionale de către Biroul Electoral Central.

3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00”, se arată într-un comunicat al CCR.

 

În aceeaşi şedinţă, plenul CCR a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu.

 

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Vizualizări: 724

Alte articole din Politică:

Citește și: