Actualitate
Se modernizează DJ 662
A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea drumului județean 662, cu o lungime de circa 40 de kilometri.
Sectorul de drum ce urmează a fi reabilitat și modernizat reprezintă unica legătură a localităților Brănești, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Licurici și Hurezani cu principalele zone economice și sociale ale județului, respectiv cu orașele Târgu Jiu, Turceni, Târgu Cărbunești și Rovinari.
Proiectul, cu o valoare totală de 165.394.207,62 lei (aproximativ 33 milioane euro), va avea o durată de implementare de maxim 32 de luni, începând cu data de 31 mai 2024 și finalizându-se pe 31 decembrie 2026.
„În calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj, am semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare infrastructură rutieră de interes județean pe DJ 662”, un document important parafat și de domnul Alexandru Stănescu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
La evenimentul de semnare au participat, de asemenea, domnii Gheorghe Stochițoiu, Ilie Petroi, Constantin Drăghici și Marius Vijulan, primarii localităților Brănești, Aninoasa, Săulești și Vladimir, ale căror comunități vor beneficia în mod direct de pe urma acestei modernizări.
Ne angajăm să transformăm DJ 662 într-o arteră modernă și sigură, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială a județului nostru”, a anunțat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.