Actualitate
Se ascute lupta pentru șefia CE Oltenia
Deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, și-a pierdut influența la nivelul partidului chiar într-o perioadă în care se negociază șefii Complexului Energetic Oltenia.
Mandatele a doi dintre directori - Daniel Burlan și Constantin Bălășoiu - expiră pe 12 aprilie, iar iar mandatele lui Ionuț Mitrică și Gigel Jianu pe 28 aprilie.
PSD revendică posturi în conducerea CE Oltenia încă de la finalul anului trecut, când a intrat la guvernare. Chiar a fost rostit numele fostului secretar de stat Doru Vișan pentru un post în Directorat, dar pe surse mai circulă și alte nume.
Până acum, PSD nu a reușit să își impună oamenii nici în Directorat, nici în Consiliul de Supraveghere.
În noul context politic, în care Vîlceanu a demisionat din funcția de secretar general al PNL și a anunțat că pleacă din poziția de ministru, este posibil ca o vreme să nu mai aibă cine apăra interesele peneliștilor din Gorj.
Singurul care nu pare să aibă probleme este Daniel Burlan, agreat atât de PNL, cât și de PSD. Protejată este și Lăcrămioara Diaconu Pințea, care are mandat până în luna mai și care este protejată de ministrul Energiei, Virgil Popescu.