Actualitate

Se anunță negocieri complicate la CE Oltenia

Liderii de sindicat și administrația Complexului Energetic Oltenia vor avea, probabil, o ultimă rundă de negocieri în anul 2024. Sindicaliștii au fost convocați de șefii companiei energetice în Comisia Mixtă în ziua de joi, ocazie cu care vor fi abordate mai multe teme. Printre ele se numără și prelungirea termenului pentru depunerea solicitărilor pentru ridicarea cotei de cărbune. Mai mulți mineri și energeticieni nu au apucat să facă astfel de solicitări și riscau să nu poată beneficia de dreptul prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă. „Am fost convocați pentru ziua de joi la Comisia Mixtă. Avem două puncte pe ordinea de zi și anume cel referitor la acordarea de ajutoare financiare pentru colegii care au probleme de sănătate și dorim să fie prelungit termenul pentru acordarea cotei de cărbune. Sunt foarte mulți colegi care nu au apucat încă să facă solicitări în acest sens și trebuie să venim în sprijinul lor”, a declarat președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.

 

Vizualizări: 1,509

Alte articole din Actualitate:

Citește și: