Ultima oră
Se anunță furtuni în aproape toată țara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată care va afecta, total sau parţial, 30 de judeţe din ţară pe parcursul zilei de vineri, 1 iulie.
În intervalul orar 13:00 - 21:00, în nord-vestul, centrul şi local în sudul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (cu viteze de peste 55...75 km/h), descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp.