Social
Școlile din Gorj ar putea trece iar pe încălzirea cu lemne
Primarii gorjeni sunt revoltați în fața facturilor mărite la gaze naturale și energie electrică. Mărite este un fel de a spune, pentru că facturile sunt duble, triple sau chiar mai mari.
Primarii din mediul rural se gândesc să revină la încălzirea cu lemne, iar cei care au demontat sobele din școli regretă. ”Eu m-am gândit acum ca în toate instituțiile să punem din nou centralele pe lemne. Și mai avem unele centrale pe peleți, dar vorbim iar de investiții mari. Vor ieși oamenii în stradă. Oamenii clocotesc, este o tensiune foarte mare”, a spus primarul din Turburea, Ion Bârcă.
La fel de revoltat este primarul din Bălești. ”Mi se pare ireal și este o nemernicie ordinară din partea tuturor celor care fac acest lucru. Era undeva la 1,40 lei metru cub de gaze, iar acum să-l faci 14 lei? Incredibil. Care este justificarea? Unde este ANRE-ul? Ei trebuie să verifice și să vină în sprijinul poporului”, a spus primarul Mădălin Ungureanu.
Facturile mărite abia au început să vină. Sunt instituții care vor epuiza suma bugetată cu încălzirea în prima lună a anului și nu știu ce vor face după aceea.