Eveniment
Scoasă din casă după moartea concubinului
O femeie din Rovinari va fi evacuată din apartamentul în care a locuit cu concubinul ei, până la decesul acestuia. Femeia nu a vrut să plece din locuință, astfel că moștenitorii au mers în instanță și au obținut ordin de evacuare.
"Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în oraşul Rovinari", a decis Judecătoria Târgu Jiu pe 9 aprilie.
Femeia a depus la instanță un contract de comodat care îi dădea dreptul să folosească imobilul gratuit, dar acesta a fost încheiat pe un termen de trei ani, care a expirat în luna ianuarie.