Social

Școala "Sfântul Nicolae" din Târgu Jiu, în top la Evaluare

Elevii Școlii Gimnaziale "Sfântul Nicolae" din Târgu Jiu au obținut și în acest an rezultate remarcabile la examenul de Evaluare Națională. Cea mai mare medie e de 9,95. Trei elevi au reușit această performanță. 

 

"Suntem deosebit de încântați să evidențiem reușita excepțională a celor trei elevi care au obținut media 9,95 poziționându-se în fruntea rezultatelor la nivelul județului Gorj : doi elevi au obținut nota 10 la Limba și Literatura Română și nota 9,90 la Matematică și un elev a obținut nota 10 la Matematică și nota 9,90 la Limba și Literatura Română. Acești elevi sunt un exemplu de excelență și ne fac mândri de realizările lor extraordinare.

 

De asemenea, dorim să subliniem procentul foarte bun de promovabilitate la nivelul întregii unități școlare. Acest succes reflectă nu doar efortul individual al fiecărui elev, ci și angajamentul neobosit al profesorilor și sprijinul constant al părinților", a transmis unitatea de învățământ. 

 

 

Și primarul Marcel Romanescu a avut un mesaj pentru elevi. "Sistemul de învățământ din Târgu Jiu a devenit unul modern, beneficiind de o infrastructură de invidiat care contribuie la aceste rezultate. De remarcat Școala Gimnazială "Sfântul Nicolae" ai cărei elevi se numără, și în acest an, printre cei mai buni.

 

Tinerii beneficiază de cele mai bune condiții în școlile din Târgu Jiu, pornind de la cadre didactice foarte bine pregătite și până la săli de clasă moderne, laboratoare dotate cu aparatură și materiale didactice de ultimă generație. S-a creat o competiție între unitățile de învățământ din municipiu, care se întrec în rezultate, iar câștigători sunt elevii. Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute și succes", e mesajul transmis de Marcel Romanescu.

Vizualizări: 624

Alte articole din Social:

Citește și: