Ultima oră
Schimbarea conducerii a adus liniște la Școala 8

Mihai Istrate, inspector școlar general, este mulțumit de schimbarea pe care a făcut-o la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu. Mihai Istrate spune că a primit reacții pozitive din școală, după ce Corina Panduru a fost înlocuită cu Marcela Mrejeru.
Fosta directoare a unității a fost reclamată de colegi, subalterni și părinți de comportament abuziv, discreționar și management defectuos. Profesorii s-au plâns că directoarea i-a terorizat de când se află în funcție și mulți dintre ei au intrat chiar și în depresie din cauza comportamentului umilitor pe care l-au primit.
Profesorii au depus plângeri pe numele directoarei Panduru Corina, care este acuzată de crearea unui mediu ostil pentru cadrele didactic. În plângerile de la Inspectoratul Școlar Județean Gorj sunt menționate cazuri concrete care susțin aceste acuzații.
„În ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj din data de 21.02.2025, s-a luat decizia eliberării din funcția de director al Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” Târgu Jiu a doamnei profesor doctor Corina Panduru. A fost numită director al unității, prin detașare în interesul învățământului, doamna profesor doctor Marcela Mrejeru. Măsura a fost luată în urma raportului comisiei desemnate de ISJ Gorj pentru a verifica aspecte sesizate în mai multe petiții înainte instituției noastre. Verificările în unitatea școlară au durat circa două săptămâni”, a transmis ISJ Gorj la momentul schimbării.
Istrate spune că s-au primit reacții pozitive după instalarea Marcelei Mrejeru la conducerea Școlii ”Constantin Săvoiu”, una dintre cele mai importante din Târgu-Jiu. ”Deja avem reacții pozite la schimbarea managementului”, a spus șeful ISJ Gorj.
Vizualizări: 927