antiVirale
Scene inedite în Câmpia Soarelui, la Padeș (foto)
S-au împlinit 204 ani de la Proclamația de la Padeș, iar acest moment a fost marcat de autoritățile locale și județene. S-au strâns cu toții, ca în fiecare an, în Câmpia Soarelui, locul unde a fost lansată, la 23 ianuarie 1821, Proclamația de la Padeș, de Tudor Vladimirescu, moment care semnifică începutul revoluţiei de la 1821 din Ţara Românească.
Pe lângă soldați, autorități locale și localnici îmbrăcați în straie populare, la eveniment și-a făcut apariția și "Domnul Tudor" și au fost rememorate câteva momente din cartea de istorie.
La evenimentele dedicate acestei zile a fost prezentă și Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.
"De-a lungul istoriei, Proclamația de la Padeș, căreia i s-a dat glas pentru prima dată în 23 ianuarie de către Marele Pandur Tudor Vladimirescu, în Câmpia Soarelui, în acel an de grație 1821, a rămas un reper viu în deceniile care au urmat pentru multe alte demersuri de reformare a statului român.
Să nu ne uităm rădăcinile și să ne mândrim cu faptul că Gorjul a dat eroi, care întregesc seria de personalități istorice ale țării noastre.
Iar o astfel de personalitate care și astăzi ne face cinste, nouă gorjenilor și nu numai, este: Tudor Vladimirescu", e mesajul transmis de vicepreședintele Consiliului Județean, Anca Bordușanu.