Eveniment
Scandal violent în bar

Un gorjean de 28 de ani a fost bătut crunt într-un local din Barza. Bătaia a continuat și într-o mașină cu care acesta se întorcea spre casă. Doi agresori sunt cercetați penal.
"La data de 30 martie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, din comuna Săcelu, cu privire la faptul că fratele său, de 28 de ani a fost agresat de mai multe persoane.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în noaptea de 29 spre 30 martie a.c., în urma unui conflict spontan produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 28 de ani, din Săcelu, ar fi fost lovit cu pumnii în zona feței si a membrelor de alți doi bărbați, în timp ce se aflau în incinta unui local public din localitatea Barza, cât și ulterior, în localitatea Săcelu, în interiorul unui autoturism cu care se întorceau la locuințele de domiciliu.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Târgu Cărbunești, pentru investigații amănunțite.
Au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit că există risc iminent, fiind emise două ordine de protecție provizorii, față de cei doi bărbați bănuiți de agresiune, pentru o perioadă de 5 zile.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe", a transmis IPJ Gorj.
Vizualizări: 400