Eveniment
Scandal la Târgu Jiu
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, marți, cu privire la izbucnirea unui conflict între trei bărbați, în municipiul Târgu Jiu.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Merișani, județul Argeș, ar fi lovit alți doi bărbați, în vârstă de 46 și 57 de ani, din Târgu Jiu, cel din urmă fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.
În continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de caz, față de bărbatul în vârstă de 25 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.