Actualitate
Scădere drastică de profit, la Artego
Bilanțul după primele trei trimestre arată o scădere drastică de profit la Artego. În primele 9 luni din 2024, a scăzut de la 125 de milioane de lei la 107 milioane.
Artego Târgu Jiu a realizat, în primele 3 trimestre, venituri din exploatare de 114,57 milioane lei, în scădere cu 21,52% față de cele de 146,00 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
„Lipsa posibilității realizării unor predicții coerente și corecte a condus la menținerea volatilității climatului de afaceri românesc, principalele organizații comerciale din domeniile siderurgic, petrolier, energetic continuând să pună accent pe reducerea costurilor și implicit a desfășurării de activități de achiziții caracterizate prin urmărirea obținerii prețurilor de achiziții cele mai scăzute. În aceste condiții, etapele presupuse de renegocierea contractelor comerciale cu unele societăți din domeniile amintite au fost dificile și au durat mult mai mult decât timpul estimat inițial, ceea ce și-a pus amprenta asupra scăderii volumului de comenzi pentru produsele specifice și implicit asupra nivelului de vânzări”, spune compania în raportarea trimestrială.
În același interval de raportare, cheltuielile de exploatare au fost reduse cu 15,08%, la 113,25 milioane lei, de la 133,37 milioane lei. Astfel, Artego raportează un profit net de aproximativ 894.000 de lei, de 12 ori mai mic decât cel de 10,52 milioane lei din primele 9 luni din 2023. La S1, compania afișa un câștig net de aproximativ 346.000 de lei și pe întreg anul trecut, profitul net a fost de 8,74 milioane lei.
„Situația generată de conflictul armat din Ucraina a condus la instituirea de către comunitatea internațională de sancțiuni economice și de restricții financiare privind relațiile economice cu Federația Rusă și cu Belarus. Ca atare, s-au produs efecte în ceea ce privește importul si exportul de produse din și către Ucraina, Federația Rusă și Belarus, societatea noastră fiind afectată atât direct, cât și indirect de această situație”, explică șocul pe bilanț compania.
Activele totale ale Artego, companie care fabrică benzi transportoare, erau la 30 septembrie de 119,61 milioane lei, în scădere cu 9,26% față de cele de 131,82 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au fost tăiate cu 23,71 %, la 25,03 milioane lei, de la 32,81 milioane lei.