Actualitate
Șanse mici pentru a rămâne salariații CEO
Administrația Complexului Energetic Oltenia va avea pe 7 iunie discuții cu sindicatele, pe tema fondului de salarii.
Ordonanța austerității îi impune companiei să se încadreze în fondul de salarii de anul trecut. Cum salariile au crescut la 1 aprilie, se impune reducerea de personal.
În ultimele săptămâni au fost discuții la Ministerul de Finanțe, pentru o eventurală derogare de care să beneficieze CE Oltenia, dar veștile nu sunt bune.
Deficitul bugetar pe primele luni ale anului este uriaș, astfel că, pe de o parte, compania trebuie să renunțe la mare parte din cei 1.800 de salariați încadrați pe perioadă determinată, pe de altă parte va accelera procesul de pensionare a celor care îndeplinesc condițiile pe Legea 197/2021.
Pe de altă parte, companiile de stat nici nu au voie să angajeze în această perioadă.