Actualitate

Sancțiunea primită de CE Oltenia după un accident de muncă

Complexul Energetic Oltenia a fost condamnat la două amenzi penale după un accident de muncă petrecut în 2019 la Cariera Pinoasa. Una în cuantum de 400.000 de lei, pentru vătămare corporală din culpă, a doua de 360.000 de lei, pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

„În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. c Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatei S. Complexul Energetic Oltenia S.A., pedeapsa cea mai grea, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în total 520.000 lei amendă penală, echivalentul a 260 zile-amendă înmulţit cu suma de 2.000 lei corespunzătoare unei zile-amendă”, se arată în sentința Judecătoriei Târgu Jiu din 23 aprilie.

Salariatul care a suferit accidentul de muncă, Marin Latea, s-a constituit parte civilă și urmează să primească despăgubiri de mai bine de 150.000 de euro.

Doi șefi din cariera minieră, Ion Vasile Vezure și Ion Morie, au fost condamnați la câte 6 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Vizualizări: 2,963

Alte articole din Actualitate:

Citește și: