Actualitate
Salariile din CEO au dus Gorjul în top
Clasamentul judeţelor cu cele mai mari creşteri salariale în 2022 este condus de Gorj, Brăila şi Covasna, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). A contat desigur creșterea salarială importantă, de circa o mie de lei net, obținută anul trecut de cei 11 mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia.
Cea mai mare creştere a salariului mediu net a fost înregistrată de judeţul Gorj, de 24% în decembrie 2022 faţă de decembrie 2021, de la 3.400 de lei la 4.230 de lei. În Brăila, salariul mediu al angajaţilor a crescut cu 21% în decembrie 2022 faţă de decembrie 2021, până la puţin peste 3.500 de lei, iar în Covasna salariile au crescut cu 19%, până la aproape 3.700 de lei net.
Cu toate acestea, salariile din aceste judeţe nu au ajuns la valoarea salariului mediu net pe economie, care a ajuns la aproape 4.400 de lei net la finalul anului 2022. De altfel, doar cinci judeţe au reuşit să depăşească salariul mediu net pe economie în decembrie 2022, respectiv Sibiu, Ilfov, Timiş, Cluj şi municipiul Bucureşti.
La polul opus au fost judeţele Hunedoara, cu o creştere de 5%, Botoşani, tot cu 5% şi Tulcea, cu 6%.
Salariații CE Oltenia au obținut și în acest an o majorare de circa 1.300 de lei net, în medie, dar rămâne de văzut dacă vor putea fi menținute cele 11.300 de locuri de muncă.