Actualitate
Salarii mai mici la o termocentrală din CEO: Ca la adunat de prune!
Tot mai complicată e soarta angajaților din Complexul Energetic Oltenia. Și în loc să vină vremuri bune, unii salariați din producție vor avea salarii mai mici din această lună. E vorba de cei de la Termocentrala Ișalnița, trecută în rezervă. Oamenii nu mai lucrează în weekend și nici noaptea așa că se va simți când vor primi salariul.
În prezent, cele câteva sute de angajați de la Ișalnița merg la serviciu să facă mentenanță, reparații, curățenie. Energie va mai produce grupul de aici când și dacă va mai fi nevoie.
Închiderea merge la virgulă, spune sindicalistul de acolo, Nicușor Văduva: “Funcționează conform programului de închidere, adică în rezervă. Așa cum a fost scris acest program, fix așa funcționează această termocentrală. Eu am atras atenția că ne așteaptă vremuri grele pe noi, salariații. Termocentrala Ișalnița e prima pe închidere, după Mintia. Din păcate, nu am reușit să ne punem la adăpost, ca salariați. Colegii mei au vrut să asculte de alte trompete ale administrației și politicului și acum suntem pe închidere. Merge la virgulă. De pus în loc rămâne să vedem dacă se mai pune ceva în loc sau nu”.
Suntem considerați sezonieri și vom fi plătiți ca la adunat de prune, a continuat Văduva. “Eu le-am cerut colegilor mei să ieșim la proteste, să ne protejăm locurile de muncă. În fața acestui program de închidere, noi nu avem nimic. Noi începem să pierdem și din veniturile salariale, ce nu s-a mai întâmplat. Noi aveam o vorbă și întrebam de ce nu se angajează sezonierii pe o perioadă nedeterminată. Dacă ar fi să spunem lucrurile pe nume, noi, cei de la Ișalnița suntem considerați toți sezonieri și suntem chemați la muncă ca la adunat de prune, ca acești colegi ai noștri care sunt pe perioadă determinată. Nu se vrea ca această companie să aibă viitor”, a spus sindicalistul.
Din această lună, salariile vor fi diminuate serios. Conducerea companiei a decis să fie scurtat programul de lucru. Nu se mai muncește nici noaptea și nici în weekend. „Nu ne așteaptă vremuri bune. Suntem chiar cu apa în gură, mai respirăm puțin pe nas. După un grup energetic închis, nu e vorba doar de câteva sute de salariați care mai lucrăm acolo. Trage după el câteva mii de salariați. Ișalnița e aprovizionată de Roșiuța, care are aproape o mie de salariați, plus partea CFU și alte activități conexe. Pe lângă închiderea unui grup, nu se pierd doar 3-400 de locuri de muncă, ci câteva mii. Noi suntem în program de rezervă. Se produce energie dacă și când va mai fi nevoie. Mergem la serviciu, facem mentenanță, reparații, curățenie. Salariile nu le mai luăm întregi. Salariile din producție vor fi diminuate cu această lună. Au fost scoase turele de noapte, sâmbetele, duminicile”, a mai spus Văduva, la Tele 3.