Eveniment

Saci cu azotat de amoniu, depozitați în soare

Un patron din Gorj este cercetat de polițiști pentru că a lăsat peste 30.000 de kilograme de îngrășăminte chimice în aer liber, fără respectarea legislației în domeniu.

Polițiști din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au efectuat, ieri, verificări pe linia respectării prevederilor O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului, la o societate comercială din Târgu Jiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că administratorul societății, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitate, a achiziționat în luna martie 31.550 de kilograme de azotat de amoniu, îngrășământ chimic, pe care l-a depozitat necorespunzător, în aer liber, sub directa acțiune a soarelui, în locuri neprotejate din incinta punctului de lucru, nefiind respectată fișa de securitate a produsului.

Întreaga cantitate de îngrășământ chimic a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor, urmând a fi transferată imediat într-un depozit al societății care respectă condițiile de siguranță.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.

Folosit în agricultură, ca îngrășământ, azotatul de amoniu este cunoscut pentru capacitatea de a agrava un incendiu, iar din cauza proprietăților explozive (în anumite condiții), este clasificat ca precursor de exploziv.

Vizualizări: 480

Alte articole din Eveniment:

Citește și: