Eveniment

S-a înecat în Gilort

Un bărbat de 45 de ani din comuna Turburea s-a înecat în râul Gilort. Un nepot a anunțat poliția.

„La data de 10 ianuarie 2024, politiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Tărgu Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 24 de ani, din Aninoasa, cu privire la faptul că l-ar fi găsit pe unchiul său mort în apă. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 45 de ani, din comuna Turburea, cunoscut cu viciul alcoolului, a fost găsit decedat lângă o bicicletă, în marginea râului Gilort, în punctul Valea lui Câine – Aninoasa” a comunicat Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Persoana decedată nu prezintă urme de violență. S-a luat măsura transportării cadavrului la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, a mai precizat Poliția.

Vizualizări: 5,901

Alte articole din Eveniment:

Citește și: