Ultima oră

S-a anulat anularea anulării

Înalta Curte de Casație și Justiție pune capăt definitiv controverselor iscate de sentința fără precedent a Curții de Apel Ploiești, care a dispus joi supendarea deciziei CCR din decembrie prin care alegerile prezidențiale au fost anulate.

 

Judecătorii Instanței supreme au admis recursurile formulate de CCR și de procurori împotriva hotărârii considerată de specialiști o aberație juridică.

 

Curtea Constituțională a criticat în termeni duri atât sentința, cât și judecătorul care a emis-o și a făcut recurs la Înalta Curte. Într-un comunicat de presă, instanța constituțională afirmă că:

 

„Independența judecătorului nu presupune independența acestuia față de însuși sistemul de drept. Judecătorul trebuie să se supună exigențelor cadrului normativ, să-și exercite atribuțiile în limitele statutului și competențelor sale, (...) Justiția se înfăptuiește în numele legii, și nu potrivit convingerilor, percepțiilor sau opiniilor personale ale judecătorului.”

 

Ministerul Public a anunțat oficial că sentința Curții de Apel Ploiești, considerată de mulți drept o aberație juridică, a fost deja atacată cu recurs.

 

Procurorii susțin că cererea de anulare a deciziei CCR trebuia respinsă ca inadmisibilă, teorie confirmată și de specialiștii în drept constituțional.

 

Ioan Stanomir, specialist în drept constituțional, pentru Pro TV: ”Nicio curte din România, nicio curte de judecată nu are dreptul să anuleze actele emise de Curtea Constituțională. O asemenea hotărâre este de natură să trezească în rândul cetățenilor același sentimente difuze de neliniște și nemulțumire, care nu fac decât să submineze democrație și așa șubredă”.

 

Judecătorul Curții de Apel Ploiești recunoaște că instanța constituțională avea dreptul să anuleze alegerile prezidențiale, dar consideră că putea să o facă doar dacă era sesizată de cel puțin unul dintre competitori.

 

Biroul electoral Central a anunțat că procesul electoral pentru alegerea Președintelui României își continuă cursul și se bazează pe acte normative în vigoare conform calendarului. Primul tur va fi în 4 mai, iar al doilea pe 18 mai.

Vizualizări: 1,481

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: