Politică

Rușeț acuză liderii sindicali de aranjamente cu politicienii

Fostul lider sindical din minerit și energie, Ion Rușeț, în prezent consilier al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, acuză actualii lideri sindicali de aranjamente cu politicienii.

Acuzația vine după ce liderii sindicali au anunțat că vor semna o scrisoare comună cu parlamentarii de Gorj, pentru a cere amânarea închiderii mineritului.

”Dacă fac scrisoare comună nu mai este luptă, e aranjament, horă”, a afirmat Rușeț la Radio Infinit.  

Guvernul a pus în dezbatere publică ordonanța de urgență prin care exploatările miniere să fie închise până în 2030, fără conservare. Este vorba despre închiderea “definitivă și ireversibilă a carierelor de lignit și a exploatărilor miniere de huilă”.

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, îi cheamă politicienii puterii să semneze o scrisoare comună împotriva planurilor guvernanților de închidere a mineritului.

 ”Dumnealor pot să influențeze deciziile guvernamentale. Atât domnii de la PNL, cât și cei de la PSD vor trebui, alături de noi, să semneze o scrisoare deschisă către Guvernul României”, a declarat Pârvulescu.

Federațiile Mine Energie și Univers au trimis deja o scrisoare ministrului Energiei, Virgil Popescu, solicitându-i o întâlnire și avertizând privind riscul dispariției a 15.000 de locuri de muncă din Gorj, odată cu punerea în aplicare a Legii decarbonizării.  

Vizualizări: 3,314

Alte articole din Politică:

Citește și: