Eveniment
Rupt de beat, a intrat cu mașina în contorul de gaz
Polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați joi, prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe strada Panduri a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Panduri, a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure corespunzător și a acroșat un contor de gaze.
Acesta consumase mult alcool înainte să se urce la volan, spun oamenii legii. ”În urma testării bărbatului, aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, conform IPJ Gorj.