Politică

Rujan (PSD): Ministerul Energiei nu este o franciză OMV

Social-democrații gorjeni continuă să ceară, pe toate canalele posibile, demisia ministrului Energiei, Virgil Popescu.

“Virgil Popescu trebuie să demisioneze din Guvern pentru incapacitatea acestuia de a cunoaște, asimila și înțelege problemele cu care se confruntă entitățile economice din domeniul energiei.

Este ministrul Energiei din data de 4 noiembrie 2019, adică de peste trei ani, și susține că nu a știut nimic despre condițiile în care lucrează minerii în carierele din județul Gorj”, acuză senatorul PSD Gorj, Cristi Rujan, într-o postare intitulată “Ministerul Energiei nu este o franciză OMV”.

Rujan susține că fie Virgil Popescu este incompetent și nu a putut să-și dea seama, nici după 3 ani, că trebuie să știe ce se întâmplă în subordinea sa pentru a lua măsuri adecvate; fie este mincinos pentru că avea informații despre condițiile inumane și riscante în care se lucrează în minerit, dar nu i-a păsat, întrucât dorința sa, declarată și susținută, era de a închide aceste cariere.

“Pentru oricare dintre cele două ipoteze, periculoase pentru sistemul energetic și pentru oameni, acest domn trebuie să-și prezinte DEMISIA”, a mai scris Rujan.

Vizualizări: 1,535

Alte articole din Politică:

Citește și: