Politică
România a comandat 120 de milioane de doze de vaccin
Informație șocantă, confirmată de premierul Florin Cîțu. România a comandat 120 de milioane de doze de vaccin, semn că intenția este să ne toace mulți ani la cap cu Ro-vaccinare, poartă mască, stai în casă și așa mai departe.
"Nu le-am cumpărat, sunt comandate aceste doze şi nu sunt pentru un an, sunt pentru mai mulţi ani. Pentru că de la început s-a ştiut clar că pandemia poate nu trece în primul an şi poate e nevoie de doze pe următorii ani. Aceste doze sunt şi pe anul viitor", a spus Cîțu.
Cam cinci milioane de români s-au vaccinat cu ambele doze în șapte luni și doar restricțiile sunt cele care îi mai determină pe oameni să se vaccineze. Premierul a adăugat că preţul total al dozelor va fi cunoscut atunci când România va trebui să le achite. "Vom vedea care este factura finală atunci când le vom plăti. Multe dintre ele le-am vândut, preţul a mai scăzut la unele dintre ele. Deci, nu există un cost fix la început. În primul rând, se face comanda şi apoi avem şi factura ", a explicat Florin Cîţu.
Premierul a mai precizat că strategia de a cumpăra vaccin este asumată la nivelul întregii Uniunii Europene. “Toată lumea are aceeaşi strategie (...), toate ţările merg pe aceeaşi direcţie. Strategia a fost iniţial făcută de Comisia Europeană, luând în calculul şi acest sistem de revânzare al vaccinului sau donaţii pentru alte ţări (...). Deci, este o strategie în care noi am luat parte. Dacă nu participam la această strategie, poate că n-am fi avut vaccin la fel de repede", a afirmat Cîţu.
Să calculăm noi cam cât înseamnă. Păi, la 20 de euro doza de vaccin, asta înseamnă 2,4 miliarde de euro pentru o țară ca România. Dacă zice Cîțu că este o strategie a Uniunii Europene, înmulțim cu 27 de state, unele mai mari ca România, putem să spunem că este vorba de 80 - 100 de miliarde de euro doar pentru vaccin. Putem să credem că, la banii ăștia, unii au și alte mize pentru a ne ține în casă?
Și mai interesant,vicepremierulDan Barna ar vrea ca vaccinarea să fie obligatorie. “Nu există, şi o spun din păcate, posibilitatea vaccinări obligatorii, e o chestiune pe care o înţeleg şi o respect, dar măsuri ferme prin care vaccinarea să fie încurajată le susţin, pentru că e soluţia prin care putem cu toţii să ne asigurăm că nu vom ajunge din nou în situaţiile neplăcute pe care le-am trăit anul trecut”, a declarat Dan Barna
În acest timp,Statele Unite, evaluează riscul unei a treia doze de vaccin, care ar putea amplifica reacțiile adverse. ”Suntem foarte interesaţi să ştim dacă o a treia doză poate fi asociată sau nu cu un risc mai mare de reacţii adverse, mai ales în cazul celor grave, deşi rare”, a spus Jay Butler, director adjunct la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
actualizare: După ce dă bani grei pe vaccinuri, România le donează. România va dona Vietnamului 100.800 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către compania compania AstraZeneca. La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi o Hotărâre privind acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Vietnam, în vederea gestionării epidemiei de COVID-19.