Diaspora
Români, implicați într-o escrocherie cu carduri în Italia
Un grup infracțional specializat în clonarea de carduri ale clienților de la câteva restaurante din centrul Romei a fost destructurat de poliția italiană.
Rețeaua se ocupa de clonarea cardurilor de credit ale turiștilor iar printre infractorii specializați în astfel de furturi au fost descoperiți și cetățeni români. Ospătarii au colaborat cu rețeaua specializată în furturi. Clienții își încredințau cardurile chelnerilor care, pe lângă plata notei de plată, le treceau în skimmer, un aparat care copiază codurile, și apoi le transferă pe un card fals. Apoi infractorii cheltuiau banii în cele mai ciudate moduri: de la bijuterii la haine, de la benzină la cine, trecând prin magazinele de electronice unde cumpărau tablete, calculatoare și telefoane.
Parchetul italian a cerut punerea sub acuzare a 20 de persoane, acuzate de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, înșelăciune, furt calificat și primire de bunuri furate.
Banda, formată în principal din cetățeni români și italieni, a clonat zeci de astfel de carduri de credit, paguba ridicându-se la aproximativ 300.000 de euro, incluzând banii efectiv furați și tentativele de achiziții care nu au fost finalizate.