Politică

Romanescu vrea ca vinovații să dea banii la Pandurii, nu primăria

Consiliul Local Târgu-Jiu trebuie să dea clubului de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu suma de 2.861.747,68 lei, ca urmare a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, ia în calcul să se îndrepte în instanţă asupra persoanelor vinovate care au dus la această situaţie. 

"Consiliul Local nu are patrimoniu, pe numele Consiliului nu sunt conturi înregistrate. Există posibilitatea să fim obligaţi să plătim această sumă, asta presupune că noi, ca autoritate publică locală, pentru a nu prejudicia bugetul public local, să ne îndreptăm împotriva persoanelor vinovate. Este prematur să vă spun care sunt persoanele vinovate pentru ceea ce s-a întâmplat acum 10 ani, 7 ani. Este clar că, dacă instanţa de judecată a considerat că este prejudiciat clubul Pandurii, de către Consiliul Local, cineva se face vinovat de aceste lucruri. Vom încerca să găsim vinovaţii, dacă vom fi obligaţi să virăm această sumă în conturile clubului Pandurii, banii trebuie imputaţi persoanelor care se fac vinovate", a declarat Marcel Romanescu.

Florin Cârciumaru și Aurel Popescu, Ion Călinoiu și Ciprian Florescu sunt printre cei care au implicat Consiliul Local Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj în această situație. 

De ani buni, Pandurii a căzut în derizoriu, atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar. Pe lângă suma ce trebuie încasată de la Consiliul Local, clubul mai are bani de luat şi de la Consiliul Judeţean, Complexul Energetic Oltenia, Artego şi Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia.

Vizualizări: 3,735

Alte articole din Politică:

Citește și: