Social
Romanescu: Nu se amplasează stație de sortare deșeuri în zona Ciocârlău
Stația de sortare a gunoiului cu care municipiul Târgu Jiu trebuie să se doteze nu va fi amplasată în zona cartierului Ciocârlău. Pentru a elimina controversele apărute, primarul Marcel Romanescu a emis un comunicat în acest sens:
„În urma discuțiilor cu cetățenii, am luat hotărârea de a găsi o altă zonă pentru acest obiectiv. Aici se va construi un parc fotovoltaic pentru alimentarea rețelei de iluminat public a municipiului Târgu Jiu.
De altfel, acesta a și fost motivul pentru care propunerea a fost pe transparență: ca oamenii să-și poată exprima opinia. Stația respectivă este necesară și impusă de legislație. Purtăm discuții și cu autoritățile județene în acest sens, urmând a se stabili un amplasament cât mai îndepărtat de zonele locuite.”, a declarat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.