Diaspora
Român nevinovat, arestat opt luni în Italia. Are trei copii!
Un român care locuia în orașul italian Genova a făcut opt luni de închisoare, deși era complet nevinovat. Bărbatul a fost recent achitat și eliberat.
Ebert Ioan Eusabin are 37 de ani și trăiește împreună cu familia sa în Genova. Are trei copii și este un bărbat harnic, care reușește să asigure familiei sale un trai decent, chiar dacă pentru asta a fost nevoit să părăsească România.
Însă viața lui Eusabin s-a schimbat radical după ce într-o zi s-a trezit la ușă cu polițiștii italieni, care l-au ridicat și l-au dus direct la închisoare, acuzându-l de tâlhărie. A fost pus pe seama lui un jaf care avusese loc în urmă cu doi ani la Carpi, dar cu care nu avea în realitate absolut nicio legătură.
Confuzia s-a produs după ce în dimineaţa zilei de 4 august 2019, doi bărbaţi s-au dat jos dintr-un Mercedes şi au intrat într-o sală de jocuri din Carpi. Cu fețele acoperite, cei doi au îndreptat armele spre proprietarul sălii de bingo și au plecat de acolo cu 9.000 de euro. Camerele de supraveghere au surprins mașina și plăcuța de înmatriculare, iar asta i-a dus pe anchetatori la român.
Asta deși ancheta a avansat greoi, iar polițiștii au avut nevoie de aproape un an pentru a se lămuri că în imagini apare chiar mașina românului. Un singur amănunt, esențial însă, le-a scăpat anchetatorilor. Românul își vânduse mașina cu trei săptămâni înainte de jaf, însă pentru că noul proprietar nu a vrut să plătească o taxă, nu apucase să facă şi actele oficiale, scrie Il Resto del Carlino.
Argumentele românului nu au ținut în fața anchetatorilor, astfel că a fost trimis în închisoare, unde a stat timp de opt luni, complet nevinovat.
Din fericire pentru el, în cele din urmă i s-a făcut dreptate. Instanţa l-a achitat, vineri, 8 octombrie, iar în aceeași zi a fost liberat.
La proces s-au aflat amănunte despre modul în care a decurs ancheta, iar românul a povestit cu lux de amănunte cum a fost luat de polițiști de lângă copiii săi. Oamenii legii nu au vrut nici măcar să-i asculte argumentele, iar românul a fost dus imediat în arest.
„Au arestat pe cine nu trebuia. Dincolo de iadul trăit în închisoare, ceea ce regret cel mai mult este suferinţa pricinuită celor trei copii ai mei. Poliţiştii au venit acasă la mine, la Genova, şi m-au luat din faţa copiilor. Mi-au spus că au un mandat de arestare pe numele meu, eram acuzat de jaf, dar eu habar n-aveam despre ce anume vorbeau. Vândusem maşina unei persoane care nu dorea să plătească pentru schimbarea de proprietar. Mi-a zis că duce maşina în Albania şi acolo o va dezmembra”, a spus el.
Românul a povestit și prin ce a trecut familia sa. „Am trei copii, de 6, 10 şi 14 ani. Am muncit mereu cinstit. Unul dintre copiii mei are o boală gravă şi a fost supus unui transplant. Sunt în Italia de 17 ani, n-am încălcat niciodată legea şi totuşi am stat 8 luni în închisoare, apoi în arest la domiciliu, deşi eram nevinovat”.
Și pentru că a trecut printr-un adevărat calvar, românul e decis să nu lase lucrurile în acest stadiu. El a anuțat că va intenta un proces pentru a primi despăgubiri pentru cele opt luni petrecute în închisoare, nevinovat.
„N-aş pune niciodată în pericol viaţa nimănui, am trei copii şi ei sunt pe primul loc pentru mine. Am petrecut 8 luni oribile în închisoare, deşi sunt nevinovat. Acum vreau dreptate şi despăgubiri pentru detenţia nedreaptă”, a mai spus el.
Avocatul românului, Maurizio Tonnarelli, a anunţat și el că clientul său va intenta un proces cu scopul de a obţine despăgubiri pentru că a fost privat de libertate.