Ultima oră
Risc de viituri în 17 județe
Râuri din 17 județe se află, până vineri, sub avertizare hidrologică. Începând de miercuri, de la ora 12.00, până vineri la ora 10.00, va fi în vigoare Cod galben care va afecta râuri din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, afluenţii mici ai Dunării amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui.
Sunt vizate râuri din județele Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Teleorman.
Atenționarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Caraş Severin şi Timiş..