antiVirale

Revelion pe stadion, cu proțap, mici și lăutari

Localnicii din mai multe comune sunt chemați să petreacă Revelionul pe stadion. La Roșia de Amaradia și la Jupânești, de exemplu, oamenii din sat sunt așteptați să treacă în noul an pe stadion. 

 

La Roșia de Amaradia, edilul Liviu Cotojman anunță că petrecăreții se vor distra în sala de festivități din centrul comunei și pe stadion, unde sunt așteptați cu berbecuț la proțap, pastramă și muzică populară.

 

 

"Vă invit să fiti prezenti în noaptea de "Anul Nou", începând cu orele 19 si

"până la anul", pe stadionul din centrul localității și în sala de festivitati, să petrecem împreună trecerea în noul an asa cum am facut-o mereu. Si anul acesta surprizele vor fi pe masura momentului. Vom avea pe stadion un foc de tabără, țuică fiarta, vin fiert, ceai fierbinte, tochitură si berbec la proțap.

Muzica va condimenta evenimentul cu atmosferă de voie bună. Vom avea prezenti 3 interpreti de muzica populară care ne vor încânta cu prestatia lor si ne vor determina sa întindem hore si dansuri populare in jurul focului de tabara. La cumpana dintre ani, vom urmari si un minunat foc de artificii", a anunțat primarul din Roșia de Amaradia. 

 

 

Și la Jupânești, localnicii sunt invitați la horă cu mici, cozonac și vin fiert.

 

 

"Cu ocazia trecerii dintre ani vă așteptăm cu mare drag să petrecem acest moment împreună în data de 31 decembrie 2024 începând cu ora 19 la hora satului alături de o formație de muzică populară în jurul focului de tabără unde ambianța va fi savurată cu mititei, cozonac, vin fiert, iar la final cu toții vom admira focul de artificii ciocnind un pahar de șampanie. Vă așteptăm pe toți doritorii cu mare drag, la Stadionul Jupânesti", a transmis primarul din Jupânești, Ion Gîrniceanu.

Vizualizări: 920

Alte articole din antiVirale:

Citește și: