Eveniment
Reținut pentru amenințare
Un gorjean din Scoarța a ajuns în arest și e cercetat pentru amenințare. Beat criță, el ar fi amenințat cu moartea un alt localnic.
"La data de 11 august 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat, de 42 de ani, din Scoarța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ameninţare, față de acesta fiind luată măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.
În fapt, la data de 10 august 2024, polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat, de 65 de ani, domiciliat în Pișteștii din Deal, județul Gorj ,cu privire la faptul că ar avea un conflict cu alți vecini.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 65 de ani ar fi fost amenințat cu moartea de către bărbatul de 42 de ani, care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare", a transmis IPJ Gorj.