Eveniment
Reținut după ce a bătut o femeie

Un bărbat de 41 de ani din Rovinari a ajuns în spatele gratiilor pentru 24 de ore după ce a bătut o femeie. Scandalul dintre cei doi a pornit pe holul blocului.
"La data de 2 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au continuat urmărirea penală, într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, ocazie cu care, față de un bărbat de 41 de ani, din localitate a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj.
În dimineața de 18 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 de o localnică de 36 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de un bărbat.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce apelanta se afla pe holul blocului unde louiește, ar fi avut un conflict spontan, cu bărbatul reținut, în urma căruia a fost lovită de către acesta, cu pumnii în zona feței provocându-i mai multe leziuni fizice la nivelul buzei superiore.
De asemenea, s-a mai stabilit faptul că acesta ar fi pătruns în locuința părții vătămate, fără acceptul acesteia, și ar fi lovit-o, din nou, cu piciorul, în zona feței.
În urma agresiunii, persoana vătămată a fost transportată, cu ambulanța, la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în vederea luării tuturor măsurilor legale", a anunțat IPJ Gorj.
Vizualizări: 201