Eveniment
Reținut după amenințări
Un tânăr din Târgu-Cărbunești a fost reținut după ce ar fi amenințat pe Facebook un alt bărbat, apoi l-a și întâlnit pe stradă, unde l-ar fi amenințat cu un cuțit.
"La data de 10 decembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de un bărbat, de 20 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare în formă continuată și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar față de acesta a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.
În fapt, la data de 8 decembrie 2024, în jurul orei 23:40, persoana în cauză ar fi adresat mai multe amenințări cu acte de violență și cu moartea, unui bărbat de 21 de ani, din Târgu Cărbunești, prin intermediul unei rețele de socializare, fiindu-i creată o stare de temere.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
De asemenea, la data de 9 decembrie 2024, persoana în cauză l-ar fi amenințat din nou pe bărbatul de 21 de ani, de data aceasta cu un cuțit, în timp ce s-ar fi aflat în fața unei societăți comerciale din localitate, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, în care continuă cercetările", anunță IPJ Gorj.