Actualitate
Remunerații de până la 8000 lei pe lună pentru șefii Aparegio
Aparegio Gorj SA, operatoriul regional de apă și canal, are un consiliu de administrație cu drepturi depline. Printr-o decizie a acționarilor societății din aprilie, administratorii au fost numiți pentru o perioadă de 4 ani, urmând ca fiecare membru neexecutiv, respectiv 6 din cei 7 administratori, să încaseze lunar cel puțin 6500 lei brut, pentru participarea la o ședință.
Lucica Argintaru, Alexandru Căruntu, Liviu Cîlniceanu, Traian Pătrășcoiu, Simona Rîiosu, Alin Șuiu și Marius Ușurelu sunt membri în Consiliul de Administrație de la Aparegio. Au făcut parte și înainte din forul de conducere, însă acesta era numit provizoriu, pentru 4 luni. Acum sunt administratori cu drepturi depline și vor rămâne ani buni la conducerea Aparegio. Directorul societății, Traian Pătrășcoiu, este membru executiv.
Acționarii Aparegio l-au desemnat pe Liviu Cîlniceanu în funcția de președinte al Consiliului de Administrație. Pentru că pe lângă calitatea de administrator neexecutiv ocupă și pe cea de președinte, acesta a primit în plus 1500 lei, astfel că va încasa o indemnizație lunară brută de 8000 lei.