Social
Recrutare pentru un post de șef în primăria Târgu Jiu
Primăria Târgu Jiu organizează un concurs de recrutare în vederea ocupării unei funcții publice de conducere de șef serviciu. Postul este disponibil pentru Serviciul administrație publică locală și relația cu Consiliul Local.
Candidații la acest post trebuie să aibă studii universitare de licenţă în domeniul știinţelor juridice și studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice. Vechimea minimă în specialitatea studiilor solicitată este de 5 ani.
Doritorii pot depune dosarele de înscriere la concurs până în data de 23 noiembrie, la sediul primăriei Târgu Jiu. Proba scrisă a fost programată pentru data de 8 decembrie. Data și ora susținerii interviului vor fi anunțate în momentul afișării rezultatelor la proba scrisă.