Actualitate
Recrutare pentru un post de auditor la Casa de Pensii Gorj
Casa Județeană de Pensii Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de auditor, clasa I, grad superior.
Postul este destinat celor care au studii universitare de licenţa absolvite cu diploma de licenţa sau echivalentă în ramura de știinte economice și o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum 7 ani.
De asemenea, candidatul admis are obligatia de a obține, înainte de numirea ca auditor, avizul de la Compartimentul Audit al Casei Naționale de Pensii Publice. Dosarul pe care îl va înainta în acest scop va trebui să conțină și o lucrare de concepție privind organizarea și exercitarea auditului public intern într-o entitate publică din domeniul căreia îi aparține entitatea unde concurează.
Proba scrisă a concursului pentru ocuparea postului de auditor a fost programată pentru data de 29 august, urmând să fie susținută de candidați la sediul instituției.