Actualitate
Reacția lui Burduja după mascarada de la CEO
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, explică de ce a trimis Corpul de Control la Complexul Oltenia. A primit foarte multe contestații. O reacție a avut și firma care s-a ocupat de așa-zisa selecție.
"Am primit foarte multe contestații la minister și am trimis corpul de control să verifice aspectele de legalitate privitoare la procedura de selecție. După finalizarea evaluării, vom comunica, așa cum am făcut de fiecare dată, rezultatele și eventual măsurile dispuse", a declarat pentru HotNews.ro Sebastian Burduja.
Corpul de Control a cerut toate documentele aferente procedurii de atribuire a Contractului sectorial de prestări servicii încheiat cu SC ARC Consulting SRL Cluj, inclusiv notele, deciziile, hotărârile cu provire la aprobarea efectuării achiziției. A cerut, de asemenea, și documentele aferente procedurii de selecție a membrilor Directoratului la Complexul Energetic Oltenia, inclusiv răspunsurile expertului la solicitările transmise de candidați.
Cei trei care au ajuns pe lista scurtă, după desfășurarea etapei interviurilor, sunt: Dan Plaveti, Ion Bălășoiu și Plaveti Dan, Balasoiu Ion si Constantin Cosmin Trufelea. Aceștia sunt deja membri în Directorat, însă pe mandat provizoriu. Potrivit raportului evaluatorilor, Plaveti a avut un punctaj de 45 din 50 maximum, Bălășoiu a avut 38, iar Trufelea tot 38. Următorul pe listă a avut un puntaj de 25,4. Cel mai mic punctaj a fost de 11,80.
Intervenție pentru finu'
Și senatorul Ion Iordache a făcut o sesizare la Minister și a cerut clarificări. Nu e de mirare. Finul său, Constantin Popescu, este în prezent membru în Directorat, dar nu a fost selectat mai departe. Acesta a contestat și el la rândul lui procedura de selecție subliniind că echipa de recrutori a intrat în contact cu trei dintre candidați înainte de interviuri. Arc Consulting spune că au fost contactați toți candidații care s-au calificat în lista lungă. Interviurile, mai spune firma, s-au făcut într-o sala cu pereți de sticlă tot pentru... transparență.
"Scopul vizitei echipei de recrutare la sediul societății în seara dinaintea interviurilor a fost în primul rând pentru realizarea procedurilor de justificare a delegației, de semnare și stampilare a a ordinelor de deplasare și a foii de parcurs, atât conform procedurilor cât și uzanțelor și bunelor practici de business. Mai mult, chiar și dânsul, domnul Popescu Constantin a fost prezent în acea sală (unde ușa a fost deschisă tot timpul), unde știe concret atât ceea ce s-a discutat, cât și care a fost abordarea echipei de recrutori, discuția fiind scurtă. Interviurile au fost ținute în săli cu pereți de sticlă pentru a asigura transparența totală a procesului de selecție, iar intrarea accidentală a unui candidat în sală considerăm că nu l-a perturbat în răspunsuri pe domnul Popescu Constantin", mai arată Arc Consulting.
Potrivit informațiilor HotNews.ro, nemulțumit de rezultatul procedurii de selecție ar fi și Vladimir Tanasiev, apropiat al ministrului Burduja, membru în Consiliul de Supraveghere al companiei și lector la Universitatea Politehnică București.
Procedura de selecție a șefilor de la Complexul Energetic Oltenia este foarte importantă, mai ales în contextul în care compania se află sub observația Comisiei Europene, aceasta aprobând, în ianuarie 2022, un ajutor de restructurare de până la aproximativ 2,7 miliarde euro. Compania trebuie să pună în aplicare un plan de restructurare stabilit împreună cu Comisia Europeană. Până acum, numirile la această companie s-au făcut de cele mai multe ori după criterii politice.