Eveniment
Rătăcea pe străzi, în Târgu Jiu
Un bărbat dat dispărut de familie pe 25 decembrie a fost găsit azi-noapte rătăcind pe str. Merilor din Târgu Jiu.
Polițiștii locali care l-au găsit l-au dus acasă și l-au dat în grija familiei.
Bărbatul are 69 de ani. A fost o noapte rece în Târgu Jiu, astfel încât bărbatul se poate considera norocos, fiind găsit la timp.
actualizare: "Bărbatul ne-a relatat că în ziua de Crăciun, în jurul orei 18:00, a plecat din zona 9 Mai din municipiul Târgu Jiu, cu intenția de a face o plimbare prin oraș, însă, la un moment dat, s-a rătăcit și nu a mai știut drumul spre casă, ajungând pe strada Merilor, acolo unde colegii noștri l-au găsit dezorientat și înfrigurat, în jurul orei 00:00.
Ulterior, polițiștii locali l-au încredințat pe bărbat familiei, care, în cele șase ore de la dispariție l-au căutat, fără încetare, în tot orașul", a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.