Politică
Rămâne cum au stabilit: Cu mâna în buzunarul minerilor și nevăzătorilor
Ultimul termen pentru care proiectul aflat în Parlament din luna mai și care corecta noua lege a pensiilor – care a lăsat un million de oameni, și familiile lor, fără drepturile pentru care au contribuit la fondul de pensii toată viața – ar mai fi putut să fie votat era azi. Parlamentarii puterii au întors spatele celor care au muncit în condiții grele, zeci de ani, dar și nevăzătorilor.
Vorbim aici de proiectul depus de liderul USR Gorj, deputatul Radu Miruță, care a fost trimis în comisii de specialitate fără număr, comisii care ar fi trebuit să și dea un răspuns. Dar, n-a mai venit.
”Am cerut astăzi în ședința de plen a Camerei Deputaților punerea pe ordinea de zi și votarea AZI a proiectului de lege care ar corecta nedreptatea din legea pensiilor pentru cei cu grupe de muncă și dizabilități. Proiect pe care l-am depus din luna mai.
Răspunsul PSD-PNL la această nedreptate fost limpede astăzi: rămân cu mâna în portofelul oamenilor care au lucrat în grupe de muncă și cărora continuă să le ia din banii de la pensie pentru care oamenii deja au plătit contribuțiile.
Azi era ultima zi în care chiar și în procedura normală, acest proiect pe care l-am făcut trebuia să treacă prin toate comisiile. Nu a trecut prin niciuna de raport. Îl țin înfundat, pentru că pot.
Lupt, domnule Ciolacu cu nedreptatea dumneavoastră și a PNL, și e doar o chestiune de timp până când veți pierde și această luptă”, a transmis deputatul de Gorj, care pare singurul care este interesat de soarta oamenilor.
Întrebat despre procedură și c ear fi presupus ea pentru ca un proiect de lege să fie supus votului, președintele Camerei Deputaților a dat un răspuns… neinteligibil, ca să nu spunem altceva. ”Vă spun, domnule Miruță, că în ședința de Birou Permanent s-a luat în discuție acest proiect, iar această solicitare nu a fost luată în discuție”(!!!???).
Nimeni nu a înțeles ce a vrut să spună șeful Camerei Deputaților, Daniel Suciu.